La shopping

Mi se intampla ca cel putin o data la cateva zile sa ma ia mami in manduca sau in carucior si sa ma duca intr-un loc mai neobisnuit: este imens, zgomotos si cu o gramada de rafturi pe care sunt asezate incredibil de multe lucruri diferite. In general caruciorul meu se misca in mare viteza printre raioane, dar uneori ramane nemiscat minute in sir si nu mi-e clar daca am vreo misiune - cum ar fi sa retin detaliile de pe ambalajele de acolo, sa le numar, sau doar sa ma incrunt la ele - oricum, imediat ce ma plictisesc strig dupa mami si gata, iar la drum! Nu am putut sa nu remarc pe acolo niste treburi stranii cel putin. Stiati ca de unde alegeti haine pentru bebelusi sunt niste copilasi zambitori care nu se misca deloc-deloc? Stau fara sa clipeasca, fara sa alerge ca restul copiilor printre raioane si chiar daca ma stramb la ei in cele mai caraghioase moduri tot nu ii pot face sa rada! Ba o data am fost si la raionul de haine de oameni mari si…stupoare! Acolo erau parintii lor (probabil), si ei nemiscati si privind in gol! Mi-am intins o data manuta spre o doamna din asta nemiscata, dar ea nici nu m-a bagat in seama!! Alta ciudatenie e culoarul cu aer rece si cu rafturi ce au in fata geamuri maaaari, maari, doar ca acolo am stat de fiecare data prea putin ca sa-mi lamuresc fenomenul. Dar cel mai ciudat acolo este ca e plin de lume care se uita insistent la mine (ceea ce ma face sa ma simt nu tocmai confortabil, chiar daca de multe ori zambesc de complezenta) iar in unele situatii respectivii chiar pun mana pe manutele mele, ceea ce mi se pare straniu de-a dreptul. O fi un ritual de-al oamenilor mari, desi mami vad ca nu mangaie pe nimeni pe manute pe acolo?! Ajungem in final mereu la o masuta pe care lucrurile inainteaza singure pana la o doamna care face “bip!” cu un pistolas la fiecare (si care imi zambeste si pare ca ar pune si ea mana pe mine, daca ar ajunge) , dupa care...ta-daaaam! Toate lucrurile devin ale noastre si le luam acasa in muuulte pungi fosnitoare. Nu inteleg insa cum dispar din casa si de ce trebuie sa mergem acolo iar si iar sa luam altele….

Hopa suuuus!

Tii, grozava experienta! De mult ochisem marginea rosie a patutului si vroiam sa vad ce gust are, din ce e facuta si cum se vede lumea de dincolo de ea. Am avut nevoie de saptamani bune de planuri, strategii si antrenamente, meniu special cu lapte de mama si somnic bun, la aer curat, in parc, dar uite ca in final am reusit! Ajungeam in fundulet pana aproape de plasa patutului, insa degeaba ridicam manutele…marginea de sus tot departe ramanea! Dar asta pana intr-o zi cand mi-am facut curaj, mi-am luat avant, m-am pus in genunchi si de acolo…hopaaaa! Am prins marginea cu o manuta, apoi cu amandoua si m-am tras in sus cu putere! Ce sa vedeti? Piciorusele mi s-au indreptat dintr-o data si am simtit asa o bucurie ca am inceput sa topai acolo… As mai fi stat bucuroasa asa dar a intrat in viteza buni care a strigat spre mami:” Vino sa o veeeeeezi! S-a ridicat in picioareeee!! “ si m-am speriat teribil, de am picat in fundulet inapoi! Spre bucuria spectatorilor si in aplauzele lor frenetice am reusit sa reiau figura de mai multe ori! Sa fi vazut atunci ovatii, imbratisari si lacrimi! Singura nedumerire: unde erau, domnule, cutiutele ale cu lentile care imi arata mai apoi ce am facut??

Am descoperit viata de noapte!

Incredibil ce am ratat in ultimele 7 luni! Credeam ca lucruri interesante si palpitante se petrec doar in timpul zilei. De vreo doua nopti insa, din motive pe care mami si tati nu le-au descoperit inca (hi, hi!) am inceput sa petrec tot mai mult timp treaza noptile. In prima noapte nimic special, doar mami cu ochii mai mici decat ii stiam eu, cu parul mai ciufulit si vorbind mai incet ca de obicei. A doua noapte insa...petrecereeee!! Dupa ce m-am foit suficient cat sa le atrag atentia atat lui mami cat si lui tati, a inceput actiunea! M-au luat cu ei la bucatarie, am servit niste ceai impreuna, ei au mancat chiar si niste cozonac. Au vorbit, intai mai in soapta, cu jumatate de gura, apoi veseli de-a dreptul….cica ar fi ca la revelion(??). Eu am stat in scaunelul de masa bucuroasa foc, am primit si niste jucarii si am vorbit cu ei pana cand s-a luminat de zi. Noul meu obiectiv pe termen scurt: sa petrec si mai multe nopti treaza, cu mami si tati! Viata de noapte e mai palpitanta decat as fi crezut!

Draga Mimi,

Vreau sa iti multumesc, astazi in mod special, pentru ca m-ai asteptat sa ma nasc, sa ma auzi gangurind pentru prima oara, sa ma vezi cum iti zambesc, cum imi descopar manutele, piciorusele, cum cresc in fiecare zi cate putin. Sa vezi cat de fericita sunt cand sunt alaptata, ce bine pot sa dorm noptile, ce nostima e figura lui mami cand fac cate un pipi pe ea in timp ce ma schimba, sa ma lasi sa te trag pe tine de nas, de par dar mai ales sa te pot tine de mana. La multi ani, iubita mea strabunica! La multi ani!

Mereu e ceva de descoperit!

Am aflat ca ecoul locuieste pe scara blocului meu! Cum ies din casa (in brate, in manduca, cu mami sau cu tati- nu conteaza) trag mai intai un chiot de bucurie.:”Aaa!” Eu strig de sus, ecoul raspunde de undeva mai de jos. “A!” scurt de la 4…”A!” scurt de la 3...”Aaaaa” lung de la 3,“Aaaaa!” lung de la 2. Mai am timp de un “AAAAAAAAAA! din tot sufletul, de la 2 pana la parter…ecoul dupa mine!! Deocamdata doar discutam asa..o sa va zic si cum arata cand il vad ;)

Ce mi se intampla zilele astea..

De ceva timp am inceput sa fiu asezata cam de doua ori pe zi intr-un scaunel de musama catarat pe picioroange si in fata cu un loc de joaca fara jucarii(?!), iar mami apare mereu zambitoare si  imi intinde  cate o lingurita umpluta cu diverse chestii pe care vrea sa mi le vare in gurita…cica sunt piureuri de fructe si legume, insa mie nu prea imi plac..spre deosebire de jucariile mele obisnuite astea noi ma fac lipicioasa pe maini, pe gura, pe toata fata, imi murdaresc hainele, parul si in plus se intampla sa si inghit din ele!! Nu par periculoase neaparat, nici nu m-am inecat cu ele, nici nu s-a defectat ceva in circuitul meu de “import-export”, dar de ce sa inghit altceva in afara de lapticul ala delicios produs direct de mami?

Tehnicile de pacalit bebelusi tin sa va spun de pe acum ca NU FUNCTIONEAZA! Si ce daca nu sunt in scaunel ci pe pat sau la mami in brate, in carucior sau chiar pe masa de la bucatarie, in parc, balcon ori chiar pe jos in camera mea? M-am prins de acum si cand vad lingurita stiu ce ma asteapta: zambesc, iau de cateva ori caci ador zambetul larg si plin de speranta de pe fata lui Mami apoi refuz categoric sa continuam distractia! Mai intai strang tare-tare buzele si rad doar in sinea mea de giumbusliucurile pe care le face mami, iar daca imi scapa din greseala un hohot de ras si mami profita si imi mai indeasa o inghititura in gura o avertizez cat pot eu de zgomotos ca nu mi-a placut figura! Pornesc apoi “motorasul” de la “fabrica de balute”, ma incrunt si daca tot nu pricepe mami, ma pun pe plans! Din fericire asta functioneaza intotdeauna, sunt scoasa din scaunel sau de pe unde s-a mai gandit mami sa ma cocoate si primesc o imbratisare impaciuitoare, apoi am liber la joaca. Uneori mami reia strategia ei, eu pe a mea..dar ce e important este ca in final primesc laptic pe saturate! E bun la gust, usor de inghitit, stau foarte aproape de mami cand il mananc, ma uit in ochii ei si ea intr-ai mei si imi vorbeste cu asa multa dragoste in clipele alea si ma mangaie incat zau daca inteleg de ce as accepta treburile alea lipicioase care se administreaza cu lingurita.

Pana la urma nu e ca si cum s-ar termina vreodata lapticul de la mami. De ce sa mananc altceva?!

Sa ne aventuram pe blog!

Sunt Ana, am 7 luni, 2 dinti, niste kilograme bune, zambete pentru toata lumea si cand mami nu e pe faza vreau sa fiu bloggerita!
Imi trebuie doar putin timp sa ma dezmeticesc printre paginile astea colorate si apoi ma pun serios pe postat.