"Attachment childing”

Sunt sigura ca de “"Attachment parenting" ati auzit. Astazi vreau sa va demonstrez ca exista si alta varianta.

O vreme am crezut ca am crescut o mamica prea atasata de rochita mea si care nu poate fi fericita decat daca ma tine in brate (sau in manduca, dupa caz). A tinut sa imi vorbeasca inca de cand eram in burtica ei , incat abia imi puteam aduna gandurile si face planuri in tihna. Dupa ce am iesit din burtica nu m-a lasat sa dorm singura in camera mea, a trebuit sa dorm cu ea (co-sleeping ii zice). In loc de biberoanele de plastic pe care le vedeam la cei mai multi bebelusi in parc eu am primit laptic "direct de la sursa" pana nu demult.

Nici macar sa plang singura nu m-a lasat. Explicatii peste explicatii mereu: unde mergem, cu cine ne intalnim, cu ce ma imbraca. Zambete peste zambete cat e noaptea de lunga.

Am crezut ca nu va fi o mamica independenta niciodata. Mai ales ca se fac peste putin timp 2 ani de cand sta cu mine si trebuie sa ii caut o gradinita de mamici, ceva, unde sa o trimit de dimineata si pana dupa-amiaza sa am si eu viata mea.

Azi insa mami mi-a dovedit insa ca se poate: a mancat singura in bucatarie micul dejun iar eu am desenat in voie la birou, in camera mea. Nu a mai fost nevoie sa stau in aceeasi incapere cu ea, eventual la ea in brate sau pe masa, langa farfuria din care mananca si sa o incurajez sa termine cat mai rapid. A avut 10 minute in care doar sa manance iar eu sa desenez. Cred ca suntem pe calea cea buna! Chiar ma bate gandul sa facem un test similar la pranz!