joi, 31 octombrie 2013

Zoo!!



Interesant lucru am mai aflat astazi: animalele alea de le tot vad eu in carti exista si in realitate, va jur! M-a dus mami intr-un parc mare cu multe custi, zoo ii zice si m-a convins!
Am vazut asa:  pisica salbatica, nutrii, tigri, puma, ras, jaguar ( adica o multime de mi-miii). Un leu si o leoaica (ouuu-ouuu!!). Maimute nostime, unele cu fundul rosu , unele cenusii, altele cu coada lunga. Cea neagra mare, de-i zicea mami cimpanzeu, mi s-a parut tare haioasa cand a inceput sa se scarpine in varful capului, asa ca m-am luat si eu dupa ea...si eu radeam, si ea iii-iiii, eu si mai tare, ea si mai ii-iii, de s-a oprit personalul de la curatenie sa se uite la noi cum dialogam.

Tare zgomotoase mai erau gastele si ratele! Ma-ma-maaa! Gggga-gggga-gggga! Pelicanii isi tot deschideau aripile si bateau din ele ori apa, ori asa, pe uscat, cred ca vroiau sa imi arate ce mari sunt de fapt. Si inca niste pasari roz slaaabe-slaaaabe si mult mai tacute ca vecinele lor de care tocmai v-am zis.

Asa, si sa nu uit de pestii, soparlele, broastele (boa-boa) si serpii (ssss..) din cutiile de sticla. Cate culori! Si cum mai dormeau cele mai multe! Pacat ca nu a avut rabdare mami sa stea cat as fi vrut eu, credeam ca o sa le urmarim o zi intreaga, nu asa, tzac-pac in 2 ore gata vizita!


Mai vreau sa merg o data, neaparat, sa vad daca ma mai tine minte maimutica aceea care m-a amuzat si sa vad daca soparlele si serpii dorm toata ziua sau fac si ceva mai distractiv.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu