Vai, ce emotionata sunt!
Acum niste seri am trecut cu mami si cu tati prin niste usi
de sticla maaaari de tot, am stat apoi intr-un rand cu tot felul de copilasi,
bebelusi, oameni (tineri si frumosi), apoi am intrat intr-o cutie care mi-a
facut urechile sa se infunde si am simtit ca sunt dusa cu viteza mare in sus.
Imediat ce am iesit din cutie si m-am dezmeticit am vazut cum masinile s-au
transformat in furnici, lacurile in baltoace, oameni in punctulete miscatoare,
iar cladirile din jur pareau facute din piese mici de lego, ca ale Fratiorului!
Si ce de-a lumini!! Dar ce culori pe cer..si cat de aproape sunt acum de
nooooori! Sa le aplaud, sa le aplaud, asa mi-am zis….
Si chiar nu am inteles de ce doamna cu tricou rosu care
m-a vazut jos in hol la intoarcere s-a intrebat mirata “ De ce-or fi aducand
oare bebelusii aici? Ce inteleg ei, dom’le?”
(poza este preluata de aici: http://www.criserb.com/blog/bucurestiul-vazut-noaptea-de-pe-bucharest-skytower.html)
Ha, ha, chiar si pentru ca bebelusii nu stau singuri acasa cand vor ceilalti membri ai familiei sa vada lumea de sus si tot era un motiv suficient de bun :)
RăspundețiȘtergere